Despre momarlani

Buna,

Ai auzit, despre momarlani? Daca nu ai auzit, iti fac eu o idee. :D


Termenul de momarlan este un termen datand din perioda Iezuita a ocupatiei transilvanene, undeva la 1230-1240, se presupune ca termenul vine din limba maghiara maradwany, care semnifica comunitate izolata.
Termenul dacic pentru aceasta comunitate este acela de gurgui de la denumitrea muntelui Gurgui,in masivul Godeanu.
Acestia erau recunoscuti pentru puterile magice, incantatii si tot ce tine de partea oculta, in perioada iezuita acestia au fost prezentati lumii ca oamenii Diavolului, prin prisma faptului ca in ritualurile lor purtau masti ce reprezentau fiinite asemanatoare satirilor din mitologia greaca.
Momarlanii sunt o civilizatie originara din zona Vaii Jiului, acestea dateaza cu mult inaintea imperiului dac.
Acestia, prin natura lor, sunt o comunitate retrasa, si asta s-a schimbat destul de putin in ultimele milenii.
Lor li se atribuie mare parte din simbolistica religioasa a dacilor, deoarece in in perioada pre unificarii triburilor geto-dace, preotii momarlani au intemeiat o adevarata religie care s-a intins de la muntele Haesmus (lantul Balcanilor)la sud, Carpatii Padurosi la nord, Marea Neagra si raul Bug (in Ucraina) la est si raul Marava la vest.
Spiritualitatea momarlanilor s-a invartit in jurul cultului preotului, KAPNOBATAI , acesti preoti se pesupunea ca pot calca pe nori. Este o simbolistica, magnifica, ei erau preotii care puteau lua legatura direct cu zeitatile vremii. In baza acestor afirmatii se presupune ca acesti peoti au modelat forma actuala muntilor Retezat, pentru ca zeitatea suprema impreuna cu Sfantul Petru, si aici nu este vorba de apostol, ci despre “sfatuitorul” zeitatii supreme, sa poata comunica cu preotii .
Marea majoritate a zeitatilor dacice isi au originea in cultura momarlana, aici sa enumar doar categoriile importante de zeiitati pe care le aveau momarlanii si dacii mai tarziu: LARII – zeitati care aveau in grija raspantiile si calatoriile, MANII- zeitati razboinice, care insuflau curajul si dibacia in lupta, PENATII- zeitati care ocroteau casele si orasele.
Aceste catregorii de zeitati s-au pastrat si in cultura daca, dar numarul lor s-a imputinat.
Cetatea Sarmizegetusa a fost ridicata de catre preotul Decenu, preot de inalta eruditie ce a incercat sa unifice intreaga suflare a culturilor din zona, in perioada respectiva exitau mai multe culturi in zona: cultul CAVALERUL TRAC, cultul DERZELAS, cultul GEBELEIZIS, cultul KOGAIONON, ultimul era cultul care idolatriza muntele unde Zalmoxis, sau marele preot isi are “sediul” .
Odata cu ocupatia romana acesti preoti au revenit in zona de bastina, Valea Jiului, si au incercat sa isi pastreze traditiile si crezul.
Atat de puternici si de temuti erau in ritulurile lor, incat in perioada cavalerilor Iezuiti acestia erau priviti ca vrajotori si magi. Datorita acestei frici pe care o insuflau au ramas o comunitate izolata cu puternice radacini si ritulauri, aici tin sa amintesc sarbatorile de Saturnalii, dar si cultul Fratelui de Cruce.
Primul dintre ritualuri se poate regasi astazi in manifestarile din preajama sarbatorilor de Craciun si de Paste.
Cel din urma, insa s-a pierdut in perioada comunista, cand din dorinta acestora de egalizare a populatiei, multi dintre momarlani au fost inregimentati in militarii si brigazi.
Multe din traditiile momarlanilor dainuiesc si astazi, unele dintre cele mai representative sunt acelea in care tatal isi pastreaza rolul de Sacerdot, desi au imbratisat ulterior cultul crestin, parintele isi serveste membrii familiei cu o ligurita de paine inmuiata in vin, inainte de a pleca spre biserica.
Idolatrizare zeitatilor dacice s-a mentinut pana in jurul anului 1700 cand inca se consemnau ofrandele si sarbatorirea unor zeitati ca: BENDIS, zeitatea lunii, padurilor, farmecelor si a noptii, DERZELAS- zeul sanatatii, GEBELEIZIS- zeul tunetului , fulgerului si al cerului innorat, s.a.
O istorie mai recenta spune ca in Valea Jiului fiecare expoatare miniera are comnitatea sa de momarlani, deoarece numai acestia cunosc pantecele muntelui si numai ei pot obtine acordul si ingaduinta zeului munte, pentru a putea extrage carbunele.
Aceasta legenda relativ recenta este datorata faptului ca de la inceputul consemnarilor carbonifere din zona (1782-1783) pana prin 1840 fiecare incursiune in pantecul muntelui se solda cu cel putin un mort.
Reprezentantii exploatarilor au decis sa ceara ajutorul oamenilor din zona si au fost indreptati spre momarlani, descrisi de localnici ca oameni ai muntelui, neinfricati si cu puteri magice.
O alta istoria ne spune ca momarlanul nu isi ingroapa membrii familiei decat in ograda. Este o legenda adevarata care isi are originea in perioada pre-dacica , dar care si-a gasit explicatia in perioada 1600-1700 cand se spune ca umblau prin zona diferite personae care cautau capatuiala, si care revendicau proprietatea acestora. Aceasta legenda spune ca in astfel de momente momarlanul convoca sfatul batranilor pe proprietatea sa langa mormantul batranilor, si jurau ca cel ingropat acolo ii este ruda. Din pacate ritualul s-a pierdut in negura anilor, dar a ramas obiceiul. Lumea “civilizata” motiveaza ingroparea in perimetrul proprietatii a decedatilor, ca usurinta ingrijirii mormintelor dar si datorita lipsei drumurilor de acces.
Ei au pastrat pana in zilele noastre si cultul inmormantarii, momarlanii isi ingroapa mortii barbati cu un par la capatai iar mortii femei erau ingropate cu o piatra, aceasta modalitate de a ingropa femeile a disparut insa. Persoanele care murea neinsurate erau ingropate iar la capatai li se punea un puiet de brad, pentru a fi ocrotiti de Bendis. In zilele noastre aceasta traditie se pastreaza, dar se aplica tuturor celor cu varsta pana la 35 de ani.
In prezent sunt sate intregi locuite de momarlani care nu au cimitir. Dar sunt si sate in care au fost “adus” cultul cimitirului prin contopirea civilizatilor.
In prezent comunitatile de momarlani isi pastreaza portul si mare parte din limbaj.
Portul este cel traditional dac, port ce a dainuit mai mult de 2500 de ani, itari, camase lunga pana la genunchi , caciula si opinci.
Acestea din urma nu difera foarte mult de opincile traditionale purtate pe teritoriul tarii, dar au ca element de identificare: pielea din care este facut a opinca (este o piele dura foarte bine tabacita), lungimea opincii este una potrivita dimensiunii piciorului (pentru a usura accesul pe munte, si a nu deranja in timpul razboaielor ), iar varful acesteia este mult mai mic decat cel al opincii traditional romanesti.
In cultura momarlana ca si in cea dacica barbatul era in centrul comunitatii, iar femeia era considerate inferioara, de aceea femeilor le era intezis accesul in consilii si la intalnirile publice.
Orice femeie care dorea sa comunice ceva comunitatii, trebuia sa se adreseze fie tatalui, daca aceasta nu era casatorita, fie sotului.
In present se pastreaza modul de umblare al familiei pe ulita satului: barbatul imreuna cu copilul de sex masculine in fata, iar femeia si copilul de sex feminine in urma acestora cu 3 pasi.
Pana si in zilele noaste momarlanii pstreaza atributele poporului dac “dacii sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, desi au fost prigoniti si discriminati de comunisti, datorita organizarii foarte inchistate au reusit sa ne dovedeasca radacinile acestrale ale neamului nostru pe aceste meleaguri, dar si determinarea de a ramane legat de glie si sange.
“Pastreaza in minte si suflet amintirea celor ce-au fost.”

Pentru data viitoare sari si tu cu o idee de "referat" la istorie sau geografie

Bafta,