Enjoy the silence

Tăcere plăcută...
Uf, de când n-am mai avut parte de așa ceva. Mi se pare că oamenii vorbesc, vorbesc, vorbesc, fără să spună nimic și mai mult ca să se audă vorbind decât ca să comunice ceva.
Recent a avut loc o acțiune de voluntariat la o școală de surzi: un fel de bal mascat organizat de un ONG. Voluntarii trebuiau să-i ajute pe copii să-și confecționeze singuri măști de bal după un model, un tipar dat. Încercați să vă închipuiți cât de greu îi este cuiva obișnuit să vorbească să se găsească brusc într-o situație în care "limba" pe care o știe nu-i folosește la nimic. E mai rău decât să te afli într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoști: o poți da pe engleză, în cel mai rău caz. Nu, aici e și mai complicat: ești nevoit să comunici prin gesturi, fără a avea plasa de siguranță pe care ți-o dă limba asta cvasi-universală, cum a devenit engleza în epoca noastră, din motive pe care nu le vom dezvolta aici.
Așadar, redus la un stadiu mai primitiv, dar și mai profund și mai esențial totodată, te miști, îți miști mâinile și corpul pentru a te face înțeles. Un pic ca Zorba (am citit cartea, nu am văzut filmul, spre rușinea mea) atunci când îi dansează "jupânului" său pentru a-i spune povești, povești pe care altfel nu ar fi știut să le pună în cuvinte la fel de expresive.
Îmi plac cuvintele, le disec, le caut etimologia, încerc să le înțeleg cât mai bine, mă fascinează felul în care se combină și felul în care sensul lor evoluează în timp. Încerc să nu iau totul de-a gata și îmi pun mereu întrebări. Uneori, noaptea, am revelații legate de etimologia atât de evidentă a unor cuvinte care vin din franceză, de exemplu mov, care vine de la franțuzescul "mauve", care înseamnă nalbă (pentru cei care nu știu, nalba este o floare). Dar...
Oricât de mult mi-ar plăcea și m-ar fascina cuvintele, uneori este atât de bine-venită o pauză, un loc în timp și spațiu în care să nu vorbesc și să nu aud cuvinte, un moment în care să-i dau voie creierului meu să se lepede de concepte seci și de cuvinte tăioase, și să se scufunde în magma informă din care va șlefui apoi noi idei. Momentul cu balul mascat al copiilor surzi este unul de acest gen. Dar mai sunt și altele:
- un el mă ține de mâna sufletului meu și oftăm amândoi de cât de bine ne este împreună, fără să avem nevoie de cuvinte pentru a exprima asta
- sunt singură noaptea, e liniște deplină și-mi pot auzi clar bătăile inimii
- este o zi caldă de primăvară, ies afară și respir
- sunt cu un prieten drag și stăm unul în preajma celuilalt fără să ne spunem nimic, obosiți amândoi după o zi lungă și plină de roade
- ajung în vârful muntelui, extenuată, dar pe deplin recompensată de priveliștea superbă
- țin în brațe un bebeluș în vârstă de o săptămână, mă privește (atât cât poate să vadă sau să distingă la doar o săptămână de viață) și nu scoate un sunet... și mă privește și-l țin în brațe și mă privește și-l țin în brațe până când îmi amorțesc mâinile...

Cuvintele sunt minunate, dar bucurați-vă și de liniște uneori.